Prin negru mai rasarea pe alocuri cate un rosu. Unul de la sigla de la o shaormerie, altul de la un club de noapte. De acolo chiar ceva mai mult.
Prin scara blocului s-au intamplat atat de multe intamplari incat ar fi o frumoasa intamplare sa le stochez pe cele mai frumoase dintre ele. Un prim alb trandafir, o usa trantita in nas. Cu promisiunea ca il las:)
In apartament, scartaia parchetul, deseori inundam, uneori se strica centrala, de prea putine ori a fost cald. Dar mereu a fost acasa.
Pe fereastra, prin fereastra altora vedeam povesti. Pe tavan am scris apasat scenarii in nopti cu insomnii. In oglinda de pe dulap aveam un post it care sa-mi aminteasca de faptul ca sunt "inimitabila".
Acasa n-a fost doar casa. Acasa a fost acolo unde am plans de-a sarit pijamaua de pe mine, unde am ras de am ramas in memoria unora drept "fata cu ras vulcanic".
Iar acum cand ma mut la cel mai acasa dintre acasa, nu il simt ca pe acest drag acasa.
C-asa-s eu. Nu ma pot bucura de inceputuri, ca ma dor prea tare finalurile. Chit ca-s necesare.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu